CUBA SÍ, BLOQUEO NO!

După răpirea președintelui Venezuelei, încercarea de a cumpăra Groenlanda, amenințările unei intervenții militare în Iran (și abia a început 2026), președinția americană a decis să intensifice sugrumarea economică a Cubei începută în 1960, cu scopul declarat al schimbării de regim. De vreme ce în Cuba populația deține în mod legal, prin legea fundamentală (Art. 24), […]
Despre muncă, vină și rușine. Ce ne spun discursurile media despre cine „merită” să muncească

Puține cuvinte sunt la fel de încărcate simbolic în România ca „muncă”. Cuvântul, aparent neutru, funcționează în realitate ca un mecanism de ierarhizare morală. Prin el, separăm oamenii „harnici” de cei „leneși”, „activii” de „asistați”, „producătorii” de „consumatori”. Într-o societate marcată de inegalități adânci și de o tranziție economică prelungită, munca a devenit nu doar […]
Muncă, stigmatizare și reprezentări mediatic-discursive – materiale video
Clipurile de mai jos au fost realizate în cadrul proiectului „Munca în imaginarul socio-cultural -deconstrucții discursive”, proiect implementat de Asociația Politeia, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Acestea au fost lucrate de către tinerii ce au făcut parte din grup de învățare colaborativă și sunt rezultatul participării acestora la atelierele de video și new media […]
Despre joburile pe salariul minim și normalizarea abuzurilor la locul de muncă

Daniel David, actualul ministru al educației, a declarat în fața studenților protestatari din Timișoara că cei afectați de tăierea burselor “ar putea să-și găsească un job part-time”.Ministrul susține că face această recomandare gândindu-se la modelul american și la universitățile din vest. Daniel David face această declarație recunoscând că a fost susținut integral de părinți în […]
Confuzia morală din organizațiile studențești

Anul școlar a început, spre surpriza nimănui, cu proteste. Pe 8 septembrie, mii de oameni – studenți, sindicaliști, profesori – au protestat împotriva măsurilor de austeritate ale guvernului, măsuri draconice și inutile care lovesc atât elevii, cât și profesorii debutanți, suplinitori, sau titulari. Printre protestatari au fost prezente și organizațiile studențești, atât din București, cât […]
De ce nu ne pasa de cazurile de abuz din sistemul de invatamant

În contextul actual din ce în ce mai multe cazuri de violență asupra femeilor ies la suprafață, în ultimele două săptămâni organizandu-se campanii de awareness și proteste la nivel național menite să susțină victimele. În mediul academic, majoritatea cazurilor rămân nerezolvate sau sunt mușamalizate astfel încât nu se ajunge la nicio concluzie sau soluție concretă. […]
Cum ne îmbolnăvește traficul din București

Traficul din București nu este doar o problemă de nervi și claxoane. Este o problemă de sănătate publică. Poluarea generată de mașini contribuie la decese premature anual și afectează calitatea vieții tuturor locuitorilor, nu doar a celor din trafic. Conform Agenției Europene de Mediu, România înregistrează anual peste 29.000 de decese premature din cauza poluării […]
România ucide femei și apoi le învinovățește

Încă trăim, din păcate, într-o țară în care femeile nu sunt doar abuzate, ci și abandonate de exact sistemele care ar trebui să le protejeze. Femicidul în România nu este o excepție tragică, ci este o constantă. O femeie moare aproape în fiecare săptămână în urma violenței domestice. Ucise de soți, iubiți, foști parteneri, tați, […]
Femicidul și elefantul din România

Între uciderea Teodorei Marcu pe 31 mai și cel mai recent femicid (al 39-lea de la începutul anului) comis în mod brutal, prin multiple răni de cuțit, pe 29 august, împotriva femeii al cărui nume e străin de noi; cazurile în care femeile sunt ucise și alte forme de violență împotriva acestora, par a fi […]
O problemă a sistemului, nu o vină a muncitorului: incursiune în piața muncii din ultimii ani

Trecând peste titlurile bombastice din presă, cele mai multe persoane tinere își caută de muncă, vor să muncească și fac tot ce pot pentru asta. Ele fac, cu siguranță, mai multe decât agajatorii. Problema cu care se confruntă aceștia ține, de fapt, de natura instabilă și exploatativă a pieței muncii. Aceasta este modelată la momentul actual […]