După răpirea președintelui Venezuelei, încercarea de a cumpăra Groenlanda, amenințările unei intervenții militare în Iran (și abia a început 2026), președinția americană a decis să intensifice sugrumarea economică a Cubei începută în 1960, cu scopul declarat al schimbării de regim.
De vreme ce în Cuba populația deține în mod legal, prin legea fundamentală (Art. 24), industria, serviciile și infrastructura, dezastrul economic adus de cea mai recentă escalare a embargo-ului lovește direct în întreaga populație. Ca să traducem în termeni reali abstracțiile geopolitice pe care le folosesc oficialii americani, sancțiunile sunt resimțite de populația Cubei în spitale fără electricitate, în imposibilitatea de a primi remitențe din străinătate și oprirea întregii producții naționale.
Sistemul de sănătate este deja aproape de colaps. Potrivit Ministerului Sănătății din Cuba, aproximativ 5 milioane de persoane cu boli cronice sunt în pericol din cauza lipsei de medicamente și a întreruperilor serviciilor medicale. Cel puțin 16.000 de pacienți oncologici au nevoie de radioterapie și peste 12.000 necesită chimioterapie, tratamente care nu pot fi mereu făcute la timp din cauza penelor de curent și a lipsei medicamentelor. Ambulanțele nu pot ajunge la pacienți, iar zborurile care transportă echipamente medicale au fost în mare parte suspendate. Spitalele se confruntă cu întreruperi de curent care pun în pericol tratamentele de urgență și terapia intensivă. Acestea nu sunt efecte teoretice, ci se traduc în tratamente întrerupte, intervenții medicale amânate și pierdere de vieți.
Tranzacțiile financiare din diaspora cubaneză sunt de asemenea blocate. Cuba având o diasporă similară procentual cu a României, imaginați-vă ce șoc economic am resimți noi, dacă ne-am trezi mâine dimineață în imposibilitatea de a primi sau face transferuri bancare prin orice metode, pe o perioada nedefinita.
Evident, sancțiunile afectează direct și sectoarele economice care susțin supraviețuirea zilnică în Cuba. Încasările din turism au scăzut dramatic, într-un sector care reprezintă 10% din economia națională, și care acum se prăbușește. Sute de zboruri au fost anulate, hotelurile se închid, iar sute de mii de turiști nu mai ajung în Cuba. Fără valuta care circulă în sectorul turistic, Cuba nu poate importa mâncare, medicamente sau combustibil.
Bucureștiul evident tace în fața acestui atac, așa cum tace și în fața genocidului din Gaza. Cu toate că până anul trecut România a votat de mai multe ori pentru ridicarea sancțiunilor împotriva Cubei, noua administrație de la București a decis că politica noastră externă de stat vasal american fără beneficii (scuze am vrut să scriu aliniere strategică) ne forțează să ne abținem când suntem întrebați dacă ne opunem înfometării unor oameni pentru că sunt socialiști (vezi Vot Consiliul General ONU Octombrie 2025). Nu ar trebui însă să ne mire această poziție, când acasă condamnăm categorii întregi de oameni (elevi, profesori, pensionari, mame, persoane cu dizabilități etc.) la înfometare ca să subvenționăm industria de război.
Ce a făcut Cuba ca să merite acest tratament?
A îndrăznit să sfideze capitalul american și să treacă în proprietate publică industria, infrastructura și serviciile. Și a îndrăznit să reziste atacurilor economice americane vreme de mai bine de 65 de ani.
Ce faci când atacul armat pentru a schimba un regim socialist devine prea costisitor? Te folosești de un război economic ale cărui victime nu vor fi raportate ca fiind pierdute pe front, ci în statistici punctuale care vor ascunde dimensiunea crimei. Și asta se va întâmpla în timp ce neoliberalii noștri vor arăta cu degetul către Cuba ca să ne arate de ce nu funcționează socialismul, fără să menționeze cine îl sugrumă, cum și de ce…
În loc de încheiere, vă las câteva imagini culese de-a lungul anilor și chemarea la solidaritate CUBA SÍ, BLOQUEO NO!
