Directiva care obligă România să promoveze sindicalizarea și de ce este o veste bună

Pe 4 octombrie anul trecut, Consiliul a adoptat Directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Ce înseamnă asta? În primul rând, va duce la creșterea salariului minim în majoritatea statelor membre – dar despre asta ai auzit deja probabil și poți citi aici pe larg rezumatul nostru pe subiect. Mai puțin cunoscut este că Directiva prevede și creșterea ratei de acoperire a negocierilor colective. În alte cuvinte, cât mai mulți angajați trebuie să participe la negocierea colectivă a salariilor cu angajatorii.

Ce este negocierea colectivă?

Cum  reiese și din nume, negocierea colectivă presupune ca pe de o parte angajații, iar pe cealaltă angajatorul, să stea la masă și să negocieze toate aspectele ce țin de condițiile de lucru și plată. Ai în minte poate imaginea cu liderii sindicatului de o parte a mesei și reprezentanții angajatorului de cealaltă negociind pentru o mărire de salariu. E un exemplu corect, doar că există o mulțime de variabile. Pot fi mai multe sindicate în aceeași unitate, uneori niciunul dintre ele majoritar. 

În România, pentru a fi considerat reprezentativ, un sindicat trebuie să numere printre membrii săi cel puțin 35% din numărul total de angajaţi (și lucrătorii aflaţi într-un raport juridic de muncă, dar despre asta poate într-un alt articol) de la compania unde vrea să negocieze un contract colectiv de muncă. Doar dacă este reprezentativ poate un sindicat să oblige, conform legii, managementul unei companii să înceapă discuțiile despre un contract colectiv de muncă. Iar negocierea nu se poartă doar pe salarii, ci și pe alte beneficii, pe timpul de muncă, concedii, siguranță și multe altele care privesc locul de muncă. În alte cazuri, negocierea nu privește o singură firmă sau unitate, ci grupuri de unități sau sectoare – caz în care vorbim de o asociație de patronate sau de sindicate, federații, confederații și tot așa. Nu e nevoie să acoperim fiecare caz acum, ideea esențială este că cele două părți trebuie să fie prezente și reprezentative pentru ca discuțiile să aibă loc.

Negocierea colectivă e, de altfel, un drept fundamental menționat în Constituția României, în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în Constituția Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Dar știi cum e, nu tot ce-i pe hârtie prinde viață.

De ce e nevoie de mai multă negociere colectivă?

Comisia Europeană a observat că țările unde cea mai  mare parte a angajaților participă la negocieri colective tind să aibă inegalități mai mici și salarii minime mai mari comparativ cu salariul median. Sunt și țări unde salariul minim nu este stabilit de guvern, ci este asigurat de contracte colective negociate la nivel de sector de activitate. Și în acest caz e aceeași situație: protecția angajaților și nivelul de trai merg mai bine când și negocierea colectivă merge bine.

În ultimii 20 de ani însă, acoperirea negocierilor colective a scăzut în toate țările UE, cu excepția Finlandei, atât în vest, dar mai ales în est. Tot în acești ani am văzut cum inegalitățile s-au mărit, în timp ce masa salarială ca procent din PIB a scăzut odată cu nivelul de sindicalizare. În medie, în Uniunea Europeană, suma tuturor salariilor reprezintă în jur de 50% din PIB. În România, o țară cu un nivel al acoperirii negocierilor colective mult mai scăzut decât media, ponderea masei salariale cântărește mai puțin de 40% – una din cele mai scăzute. Ponderea profiturilor din PIB, în schimb, a crescut în daunasalariilor.  Și, poate cel mai relevant, a crescut procentul de sărăcie în muncă – adică deși ești angajat, rămâi tot sărac. „Sărac” în sensul că salariul tău e sub 60% din salariul median național ori 50% din salariul mediu național. Sau poate „sărac” e un cuvânt prea plastic și informal,  dar cum altfel se numește un om care-și rupe spatele 8 ore pe zi pentru un salariu minim de nici 1898 lei, care nu-i acoperă nici măcar 60% din cei 3275 de lei necesari pentru un trai decent? 

Nivelul de sărăcie în muncă din UE (exprimate în procente) sursa:Eurostat

Concluzia nu e deloc greu de extras: negocieri colective mai puține înseamnă salarii mai mici, inegalități mai mari și creșterea nivelului de sărăcie în timp ce o mai mare parte a avuției se concentrează în tot mai puține mâini. Sigur, dezvoltarea economică în Europa de Est a fost una consistentă, dar prosperitatea nu s-a făcut simțită la fel pentru toți. Competitivitatea și atragerea investitorilor au fost mereu folosite drept argument pentru a menține salariile mici și munca „flexibilă”, dar la ce e bună creșterea economică dacă nu aduce cu sine și creșterea nivelului de trai? Tindem să uităm că adevăratul scop e bunăstarea oamenilor, organizarea economică e doar un mijloc. 

Toate acestea au contribuit într-o măsură semnificativă la voința politică din Comisie și Consiliu de a adopta o strategie care să inverseze trendul. Creșterea gradului de reprezentare în negocierile colective ar însemna mai multă creștere economică, prosperitate și, până la urmă, mai multă democrație.

Cum stă România la capitolul negocierilor colective

La unele capitole stăm relativ prost, la altele dezastruos. Salariul mediu net (≅3950 lei*) e al doilea cel mai mic din Uniune – și chiar și ăsta e o amăgire: de fapt, 85% din salariați câștigă mai puțin decât acest salariu mediu, în timp ce  peste 50% din angajați iau sub 2100 lei în mână. Dar hai să vedem cum stă treaba cu negocierea colectivă.

Acoperirea negocierii colective în UE, 2000 -2018 (sursa: OECD)

Cu doar 23% dintre salarii acoperite de negocierea colectivă, suntem a cincea țară cu cea mai mică rată de acoperire, după Ungaria, Estonia, Polonia și Lituania. La noi însă a fost, de departe, scăderea cea mai dramatică din Uniune: dacă în anul 2000 aproape toată lumea era sub cupola negocierilor colective pentru salarii, am ajuns astăzi la sub un sfert după o scădere de 77 puncte procentuale! Sigur, nu e singura cauză pentru nivelul scăzut de trai, însă nici nu putem ignora impactul ei. Când economia națională crește cu 500% în 20 de ani, ajungi în rândul țărilor cu venituri mari, dar în continuare peste jumătate din salariați nu câștiga îndeajuns pentru un trai decent, atunci problema nu mai e că nu sunt bani în economie, ci modul în care se împart și unde ajung.

Ce va trebui să facem, conform Directivei europene

Pe scurt, vom fi nevoiți să creștem gradul de acoperire a negocierilor colective de la 23% la 80%. Pentru asta, trebuie ca în termen de doi ani guvernul României să vină cu un un plan de acțiune prin care să arate cum urmează să atingă acest obiectiv. Apare aici suspiciunea că statul român va trata această obligație tot ca pe doar alt formalism bifat doar din pix – suspiciune întemeiată până la urmă, n-ar fi prima încercare de a face lucrurile să arate bine doar pe hârtie.  

Totuși, lucrurile n-ar trebui să fie astfel. Directiva cere să există un dialog social adevărat – în teorie, cel puțin, n-ar trebui să poți eluda cerințele prin crearea unor sindicate galbene și negocieri de fațadă. Rămâne însă de văzut cum vor decurge lucrurile. Planul de acțiune menționat mai sus trebuie de asemenea să fie un rezultat al consultării actorilor sociali relevanți – adică după ce consulți atât sindicatele, cât și patronatele, desigur. De asemenea, statul va trebui să ia măsuri pentru a proteja sindicatele în fața a ceea ce se numește union-bustingUnion-busting poate însemna cam orice metode de intimidare folosite de angajator pentru a deturna procesul de negociere în avantajul său. Dar va fi foarte important cum va fi definit union-busting-ul în lege, pentru a asigura protecție reală angajaților care vor să se organizeze.

Statul român va trebui să ia în primul rând măsuri împotriva actelor discriminatorii îndreptate împotriva angajaților și reprezentanților sindicali care vor să formeze un sindicat și să participe la negocieri colective. La fel, să ia măsuri pentru a proteja angajații care vor să se organizeze într-un sindicat de interferența angajatorului. Din nou, toate astea sunt obligatorii. Dacă statul român nu-și îndeplinește aceste obligații, atunci România va intra în procedura de infringement.

*Conform ultimelor date statistice valabile pentru luna octombrie 2022