Nevoia de schimbare în sistemul de învățământ din România este una evidentă pentru toți actorii, atât în ceea ce privește aspectele “tehnice”, precum arhitectura instituțională, administrația, finanțarea învățământului, cât și asupra problemelor de natură educațională. Constant, auzim în spațiul public că programa școlară este învechită, manualele nu sunt actualizate, planurile cadru nu sunt adaptate la nevoile elevilor, anumite nevoi nu sunt acoperite de materiile existente acum. În ultimii ani, au existat semnale de alarmă venite din toate părțile, de la profesori, experți, reprezentanți ai elevilor și ai părinților, până la influenceri precum Selly.
În contextul unei nevoi apăsătoare de schimbare, precum și pretextului politic creat de proiectele noilor legi ale educației, este nevoie să punctăm un aspect critic: cine trebuie să reformeze programele școlare și planurile cadru, să răspundă la aceste nevoi clare ale sistemului? Cum ne putem asigura că aceste decizii sunt luate într-un mod optim, că au în vedere interesul superior al copiilor?
Cum am ajuns aici?
În anul 2012, în urma reformei Funeriu, adoptată prin Legea nr. 1/2011, începea școala prima generație de elevi care au trecut prin clasa pregătitoare. Aceștia au avut parte de planuri cadru, programe școlare și manuale noi, din clasa pregătitoare până în clasa a VIII-a. La 9 ani mai târziu, această generație a susținut examenul de Evaluare Națională, cu o serie de subiecte noi, realizate după modelul testelor PISA.
Programele și planurile cadru noi, deși criticate pe anumite aspecte, au avut anumite elemente de noutate venite în sprijinul elevilor. Studierea informaticii și TIC (Tehnologia Informației și Comunicării) începând cu clasa a V-a, introducerea unei materii de educație socială/civică în fiecare an al gimnaziului, manuale adaptate vârstei, care conțineau benzi desenate, au fost toate măsuri menite să ne aducă mai aproape de secolul XXI.
Din păcate, însă, această reformă nu a fost dusă până la capăt. În ianuarie 2021, în timpul mandatului fostului ministru Sorin Cîmpeanu, a fost pus în consultare publică un proiect de ordin de ministru ce propunea proiectul noilor planuri cadru pentru liceu, după care această generație de elevi ar fi trebuit să studieze. După o lună de consultare, proiectul noilor planuri cadru a fost suspendat, pentru că ar fi fost primite prea multe observații.
Astfel, după 9 ani în care au învățat după o altă programă modernă, elevii au intrat în clasa a IX-a să învețe după aceeași programă veche, cu manuale de dinainte ca ei să se fi născut. Profesorilor le-au fost comunicate o serie de “repere metodologice” (ghiduri), care să îi sprijine în tranziția elevilor de la programele noi și moderne la programele vechi. Ulterior acestui eșec, au fost constant comunicate diferite termene până când planurile cadru noi vor fi gata. Nici până astăzi nu a fost publicat vreun nou proiect.
Greșeli făcute în ultimii 2 ani
Ca răspuns la lipsa de acțiune a Ministerului Educației, la nevoile apărute în sistem de informare asupra anumitor subiecte neabordate în școală, alte instituții și organizații au încercat să acopere golurile existente prin diferite metode. Au existat ONG-uri care au creat programe și manuale pentru materii de curriculum la decizia școlii, pe care școlile le-au preluat în oferta lor. Cel mai interesant răspuns a fost cel al Parlamentului, care a început să propună și să adopte legi pentru introducerea unor noi materii în trunchiul comun.
Astfel, în noiembrie 2021 a fost adoptată Legea nr. 273/2021, prin care s-a modificat, în lista de domenii de competențe-cheie din curriculum național, sintagma de “competențe antreprenoriale” cu cea de “competențe antreprenoriale, financiare și juridice”. În urma promulgării legii, în spațiul public a fost instant vehiculată ideea că, începând cu anul școlar viitor, elevii vor avea o nouă materie de educație juridică și educație financiară. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum, și nici nu era prevăzut în mod explicit de modificarea legislativă.
La câteva zile după publicarea acestei legi, a fost publicată în Monitorul Oficial și Legea nr. 276/2021, care a prevăzut introducerea disciplinei “Istoria Evreilor. Holocaustul” în trunchiul comun. De data aceasta, a fost prevăzută în mod explicit introducerea acesteia în planurile cadru. Totuși, în anul școlar 2022-2023, această prevedere nu a fost aplicată. Abia recent, Ministerul Educației a modificat planurile cadru, introducând disciplina la clasa a XI-a, modificarea urmând să se aplice de anul școlar viitor.
În ianuarie 2022, a fost adoptată Legea nr. 14/2022, care a completat competențele sociale și civice, similar cu Legea nr. 273/2021, completând sintagma astfel: “competențe sociale, civice și de mediu”. Aceasta a prevăzut, de asemenea, elaborarea unei strategii privind educația pentru mediu până la data de 31 decembrie 2022 de către Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Strategia trebuie să fie transpusă în programele școlare, începând cu anul școlar 2023-2024. La finalul lunii martie 2023, Ministerul Educației a aprobat programa pentru o disciplină de tip opțional integrat „Educație privind schimbările climatice”. Aceasta a fost elaborată, putând fi consultată aici.
După “succesul” celor trei proiecte, parlamentarii au început să depună din ce în ce mai multe inițiative legislative pentru introducerea unor noi discipline de studiu în școli. Spre exemplu, deputatul Marilen Pirtea a depus un proiect pentru introducerea Istoriei Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România în planurile cadru, ca parte din trunchiul comun. Dacă proiectul ar fi fost adoptat în forma inițiatorului, elevii ar fi ajuns să studieze 3 materii diferite de istorie. Proiectul a fost adoptat cu anumite modificări, disciplina fiind introdusă în curriculumul la decizia școlii, nu în trunchiul comun. Un alt proiect controversat este cel inițiat de parlamentarii AUR, pentru introducerea unei ore obligatorii de cultură și tradiții românești, la toate clasele.
Trebuie menționat faptul că Parlamentul are alte instrumente prin care poate semnala derapaje din partea executivului, precum problemele planurilor cadru. Totuși, reprezentanți de la toate partidele au ales însă să mute dezbaterea asupra planurilor cadru de la Ministerul Educației și să o aducă în propria curte. Din 17 moțiuni simple depuse, atât în Camera Deputaților cât și în Senat, doar două vizează educația. Niciuna dintre cele două nu aduc în discuție problema planurilor cadru, a arhitecturii curriculare, a programelor școlare vechi. Prima moțiunea, intitulată “Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor” abordează, pe rând, mai multe teme unde fostul ministru Sorin Cîmpeanu a eșuat, precum alocarea bugetară, transportul elevilor, combaterea abandonului școlar, etc. Totuși, din ea lipsește complet vreo discuție referitoare la planurile cadru, deși ar fi fost ușor de introdus o astfel de critică, eșecul de a adopta aceste reglementări aparținându-i ministrului în cauză.
Reglementările propuse și introduse de Parlamentari nu sunt fundamental unele greșite. Dacă ne punem întrebarea “Cu ce informații trebuie să plece un elev de la școală?” fiecare dintre proiectele enunțate anterior numesc competențe și informații de bun simț, pe care orice cetățean ar trebui să le acumuleze. Elevii ar trebui să învețe despre Holocaust, revoluție, mediu, să aibă cunoștințe de educație juridică. Cunoștințele despre cultura și tradițiile românești (și nu numai) sunt de asemenea fundamentale. Întrebarea nu este dacă ar trebui elevii să deprindă aceste cunoștințe, răspunsul fiind evident, ci cum ar trebui ca aceste noțiuni să fie introduse în programa școlară.
Informațiile cu privire la Istoria evreilor și a Holocaustului pot fi predate în cadrul disciplinei Istorie, la fel și Istoria Revoluției din 1989. Informațiile referitoare la mediu pot fi discutate la orele de educație civică, științe, geografie, chiar și la limba română, prin texte ce vizează subiectul. Culturile lumii (inclusiv cultura română) pot fi discutate la orele de limbă română, de muzică, desen. Până și la educație fizică, ar putea fi învățate dansuri ale diferitor culturi, spre exemplu. Noțiuni despre drepturile angajaților pot fi introduse la educație antreprenorială, economie, educație civică, istorie, limba română. Până și la matematică se pot introduce noțiuni de educație juridică, printr-o lecție sau o serie de exerciții despre cum se calculează termenele, care ar fi adecvate la gimnaziu.
Soluții pentru viitor
Dacă ne detașăm de discursurile populiste din spațiul public și de proiectele superficiale adoptate în ultimii 2 ani, vom vedea că problema este una mult mai profundă și complexă. Lipsa unor abordări transdisciplinare în predarea și evaluarea din învățământul din România reprezintă o problemă. Dacă introducem absolut orice cunoștințe și informații în învățământ, eventual ca discipline separate, vom ajunge să avem elevi care petrec 8-10 ore pe zi la școală, studiind peste 20 de discipline diferite. În acest caz, cum facem selecția între ce e necesar ca elevii să știe și ce nu? Ce cunoștințe/domenii trebuie abordate, și care pot fi neglijate, în funcție de ani sau ciclul de studiu?
Răspunsul pe care îl ofer este unul aplicat deja în unele state europene. De la un anumit nivel, nici statul, nici părinții, nici profesorii nu mai pot alege care materii sau subiecte ar trebui studiate de elevi. Singurii care pot face această alegere sunt elevii. Deja există și este oferită o astfel de alegere, prin intermediul profilelor din învățământul liceal, spre exemplu. Din păcate însă, noțiunea de profil nu mai este una actuală, fiind restrictivă. Dacă un elev de liceu are o pasiune atât pentru biologie cât și pentru limba latină, actuala arhitectură curriculară nu îi dă opțiunea de a studia ambele discipline.
Dacă ne dorim într-adevăr să rezolvăm problema de la sursă, avem nevoie de o arhitectură curriculară nouă. În proiectele noilor legi ale educației, noțiunea de curriculum la decizia școlii (CDȘ, actualele “opționale”) este înlocuită cu cea de curriculum la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ). Totuși, schimbarea pare să fie una de semantică, nu de principiu. Pentru o schimbare reală, este necesară crearea unui echilibru sănătos între trunchiul comun și CDEOȘ, ca numărul de materii alese de elevi să crească în fiecare an, astfel încât în învățământul liceal elevii să poată să își aleagă majoritatea materiilor.
Din păcate, noile legi ale educației, în forma lor actuală, nu reușesc să răspundă acestor nevoi. Acestea par să pună mai mult accent pe evaluare (Bacalaureatul, Evaluările Naționale), decât pe ce vor învăța elevii propriu-zis. Din această perspectivă, testul final nu va fi reprezentat de adoptarea noilor legi, ci de legislația secundară și adoptarea planurilor cadru. Iar acestea, în lipsa unei asumări concrete a unei viziuni asupra a cum trebuie să arate școala și cum trebuie să arate cetățenii de mâine, riscă să arate la fel ca cele de acum.
