România este în aparență o țară a paradoxurilor. Suntem campioni la creștere economică și am intrat de curând în rândul țărilor cu venituri mari (high income economies). În același timp însă, emigrația e tot la cote ridicate și suntem cei mai expuși riscului de sărăcie (34%) din toată Uniunea Europeană. Cum se explică, de exemplu, că avem un salariu mediu net și PIB/cap de locuitor mult peste cele ale bulgarilor, dar cu toate acestea, venitul disponibil median al unei gospodării din România e sub Bulgaria. În alte cuvinte, o familiile de rând de la noi are mai puțini bani de cheltuială pe lună decât vecinii noștri din sud.
Spuneam „în aparență” pentru că aceste paradoxuri nu sunt decât rezultatul previzibil al politicilor economice din ultimii 30 de ani.
Când tot ce știm este modelul „țara muncii ieftine” și facilități fiscale pentru atragerea capitalului, atunci tot ce vom cunoaște va fi creșterea inegalităților. Drept rezultat, masa salarială ca procent din PIB a tot scăzut până a ajuns sub 40% din PIB – printre cele mai reduse din întreaga uniune. Invers, ponderea profiturilor operaționale ale firmelor a crescut spre 60%. Toate acestea sunt în mod natural legate între ele și din acest motiv trebuie să privim inclusiv adoptarea Legii Dialogului Social din 2011 ca fiind parte din același context.
Istoria unui dezastru lung de peste un deceniu – Legea Dialogului Social din 2011
România avusese până în 2008 o legislație a muncii relativ protecționistă, un nivel de acoperire a negocierilor foarte ridicat pe toate nivelurile și, în general, o mișcare sindicală mult mai puternică decât azi. Deși densitatea sindicală – adică procentul angajaților din țară care sunt membri de sindicat – scăzuse de la 90% în 1990 la 35% în 2006, mișcarea sindicală din România era încă una din cele mai robuste prin comparație cu vecinii din Europa de Est. Doar ca exemplu: în industria metalurgică, 83% din muncitori făceau parte dintr-un sindicat. În sectorul chimic – 76%, în timp ce în sectorul textil și alimentar atingea „doar” 50%. Astăzi pare chiar greu de crezut că așa stăteau lucrurile cu doar 15 ani în urmă.
Nu doar atât, însă toți angajații din țară erau acoperiți de contractul colectiv de muncă unic la nivel național. Acesta împreună cu contractele colective încheiate la nivel de sector, ofereau termenii și condițiile minimale de muncă de la care începea negocierea. Toate astea sună foarte bine, însă trebuie luate cu un grăunte de sare. Nu mereu condițiile de standardele minime de muncă erau îndeplinite – adică contractele colective de muncă erau valabile pentru toți, dar implementate numai de unii. Într-un fel, România de atunci se aseamănă cu cea de astăzi unde spunem „legea e foarte bună, minunată, mai lipsește doar s-o și aplicăm”. Așadar, departe de clișeul că eram o țară protecționistă care sperie investitorii. Iar, dacă iei în calcul și nivelul scăzut al salariilor, poți spune că ne pliam „cu succes” pe modelul Țara Muncii Ieftine. Cum s-ar zice în jargonul economic de astăzi, eram competitivi.
Asta nu a oprit însă guvernul de atunci să folosească criza financiară ca motiv pentru a schimba radical legislația muncii, în ciuda protestelor sindicatelor la care s-au alăturat inclusiv cinci dintre cele mai mari patronate. Așa că în 2011, guvernul României a adoptat un nou Cod al Muncii și o nouă Lege a Dialogului Sociale. Și le-au adoptat prin ordonanțe de urgență pentru a evita procesul legislativ, consultarea partenerilor sociali și dezbaterea reală – acțiune condamnată inclusiv de UE, FMI și OIM. Pe lângă această așa-zisă flexibilizare a pieței muncii, același guvern a adus la pachet și o scădere cu 25% a veniturilor bugetarilor.
Ce și cum s-a schimbat după 2011
Așa de inspirate și eficace au fost aceste măsuri, încât în următorii 10 ani peste 3 milioane de români au văzut o creștere exponențială a veniturilor și au beneficiat de servicii medicale și sociale net superioare. Singura problemă e că aceștia sunt românii care au emigrat în alte țări la muncă. Un alt succes este că, dacă datele nu s-au schimbat prea mult din toamna lui 2022, avem începând cu anul acesta, aproape jumătate (≃ 40%) din toți angajații încadrați pe salariul minim.
Tot în toamna lui 2022 de când avem datele din grafic, un român avea nevoie în medie de 3275 de lei (conform coșului minim de consum) pentru un trai decent. Ceea ce înseamnă că peste 70% dintre angajații din țară nu își pot permite un nivel decent de trai din salariu. Este enorm! Și, mai ales, asta se întâmplă într-o perioadă de 10 ani în care economia românească a avut una dintre cele mai mari creșteri din Europa, iar companiile au avut profituri tot mai mari. Mai știi ce ziceam la început despre proporția masă salarială și profituri? Nu sunt doar statistici, așa se resimt ele în buzunarul angajatului de rând. Cum spuneam, toate elementele din economie, democrație și lege sunt legate natural între ele.
Care e mai exact această rețetă a succesului? Ce s-a schimbat din 2011 prin Legea Dialogului Social adoptată atunci prin OUG? Avem așa:
- pentru a forma un sindicat: minim 15 angajați din aceeași unitate, înainte trebuiau doar 15 cu aceeași profesie
- un sindicat devine reprezentativ dacă are 50%+1 din angajați, în loc de o treime
- a interzis negocierea colectivă inter-sectorială
- conflictul de muncă se declanșează mai greu: obligatoriu pentru părți să caute metode de reconciliere sau mediere înainte de declanșa o formă de protest
- angajații nu mai pot face grevă doar dacă prevederile contractului colectiv de muncă nu sunt îndeplinite
- nu se pot declanșa forme de protest de către angajați, dacă rezolvarea problemei depinde de o schimbare legislativă
Iar cum „veștile bune” nu se opresc aici. Cum spuneam, pe lângă LDS, tot prin ordonanță de urgență, guvernul a adoptat și mai multe modificări la Codul Muncii:
- perioada maximă de probă pentru lucrători a crescut de la 30 la 90 de zile
- a redus protecția împotriva concedierii pentru liderii sindicali
- a permis angajatorilor să acorde zile libere în avans şi să solicite angajaţilor să lucreze peste program
- durata maximă pentru perioada de muncă determinată a crescut de la 24 la 36 de luni
Cum era de așteptat, drepturile angajaților și negocierile colective au fost puternic afectate imediat după aceste modificări, reducând și mai mult procentul de angajați înscriși în sindicate.
Un alt paradox românesc: deși mulți vorbesc despre ultimii 20 de ani ca „cea mai bună perioadei a României”, cea mai prosperă și cea mai democratică a tuturor timpurilor, cum de am ales ca tocmai acum să dăm ceasul înapoi cu 100 de ani și să demantelăm atâtea drepturi și puterea de negociere a angajaților? Nu te gândi că am fost noi mai originali, ci doar am copiat maimuțărește aceleași practici anti-sindicate înalnite prin alte state vestice.
2022: Dialogul Social contraatacă
După cum am arătat și în acest articol peste tot în Uniunea Europeană a scăzut rata de acoperire a negocierilor colective. Din acest motiv, Comisia Europeană a decis să impună printr-o Directivă creșterea gradului de acoperire a negocierilor colective până la cel puțin 80% în toate țările membre. Iar, cum noi avem una dintre cele mai nefaste legislații care pun piedici în formarea sindicatelor și purtarea negocierilor colective, e clar că fără o schimbare a legii, nu vom putea atinge pragul impus.
Sigur, Directiva nu menționează explicit modificarea Legii Dialogului Social. O face însă PNRR. Contextul e următorul: Consiliul UE ne tot spune an de an în Recomandările de țară despre dialogul social deficitar și cum trebuie să luăm măsuri în direcția asta. Altfel spus, dialogul social e sublim și admirabil, dar lipsește cu desăvârșire. Însă, cum o spune și numele, recomandările nu sunt obligatorii, așa că statul român a ignorat partea asta cu brio. Până acum. Din fericire, datorită presiunii și termenului limită impus de PNRR – adică finalul lui 2022 – Parlamentul României a luat un proiect de lege care stătea prin sertare de aproape 4 ani, a mai făcut câteva modificări și adoptat pe repede înainte o nouă Lege Dialogului Social pentru a îndeplini condițiile cerute.
Ce schimbări aduce noua Lege a Dialogului Social?
Cu vechea legea abrogată, noua Lege a Dialogului Social aduce un cadru simțitor mai bun angajaților. Din nou, e bine că avem o lege mai bună, contează acum să vedem și dacă o să fie respectată.
Principalele modificări aduse de noua lege :
- Formarea unui sindicat:
- scade numărul minim pentru înființarea unuia de la 15 angajați din aceeași unitate la 10 angajați
- acum un sindicat poate fi format și cu 20 de angajați de la unități diferite cu condiția să fie din același sector de negociere colectivă
- Vor putea fi membri atât angajații minori de cel puțin 16 ani, dar și șomerii (cei din urmă fără a fi luați în considerare când vine vorba de pragurile de reprezentativitate )
- Reprezentativitatea
- scade pragul la nivel de unitate: de la 50% + 1 din totalul angajaților la 35%
- scade pragul și pentru sectorul de activitate ori grup de unități: de la 7% la 5%
- Negocierea Colectivă
- Negocierea colectivă devine obligatorie pentru toți angajatorii care au cel puțin 10 angajați, față de 21 cum era până acum
- La fel, acolo unde nu există sindicat, se pot alege reprezentanți pentru negocierea colectivă la toate unitățile unde sunt cel puțin 10 angajați, în loc de 21 ca până acum
Legea are acum și un întreg capitol care trasează regulile pentru desfășurarea alegerilor pentru reprezentanți, precum și a negocierilor colective. Amintim aici:
- reprezentanții sunt aleși cu 50% + 1 din totalul de angajați
- durata maximă a negocierilor colective e 45 de zile, în loc de 60
Mai mult decât atât, angajatorii au acum obligația de a ține Sesiuni de informare a angajaților. Mai exact, în organizațiile unde nu a fost înființat încă un sindicat, angajatorul trebuie să permită cel puțin odată pe an organizarea unei sesiuni publice de informare despre drepturile individuale și colective ale angajaților la cererea federaţiilor sindicale din sectorul de negociere colectivă. Nu doar atât, dar va trebui să invite reprezentanții acestor federații.
Angajatorul mai e obligat să țină sesiuni de informare și consultare și atunci când e vorba de decizii importante care pot afecta locurile de muncă sau organizarea muncii și să vorbească cu angajații și despre situația financiară – iar asta va fi probabil o viitoare sursă de umor involuntar, când vor trebui angajatorii să găsească răspunsuri tot mai inventive la întrebări ca „Nu înțeleg, cum adică am avut un profit record anul ăsta, dar spuneți că nu sunt bani pentru creșterea salariilor”.
- Greve și conflicte de muncă
Se introduce un nou tip de grevă: Greva împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului. Legea o definește ca „ încetarea voluntară și colectivă a lucrului de către angajați/lucrători ca urmare a efectelor politicilor sociale sau economice care au condus la diminuarea unor drepturi prevăzute de contractele/acordurile colective de muncă aplicabile la data adoptării politicilor respective”. Un pas în direcția bună, față de vechea abordare care interzicea grevele cu solicitări a căror rezolvarea implica o schimbare legislativă.
De asemenea, noua lege prevede acum și două concepte noi: grevă nelegală și grevă neconformă. Greva este nelegală atunci când este declanșată pentru alte motive decât cele prevăzute în lege și neconformă atunci când nu respectă din condițiile legale. Greva neconformă însă poate deveni complet legală dacă se conformează reglementărilor după ce organizatorii sunt înștiințați.
- Amenzi și sancțiuni
Noua lege aduce și o serie de modificări în ce privește sancțiunile, atât pentru angajator, cât și pentru pentru sindicat. Poate cea mai relevantă în acest sens: dacă angajatorul încadrează personal pentru a-i înlocui pe cei aflați în grevă, poate fi pedepsit cu până la un an de închisoare. În vechea lege, sancțiunea era doar amenda. În rest, majoritatea amenzilor au fost mărite față de vechea lege – de exemplu, împiedicarea în orice mod a accesului inspectorului de muncă pentru constatarea eventualelor contravenții are acum o amendă maximă de 20.000 de lei, față de 10.000 de lei în vechea lege.
