Scenariștii de la Hollywood sunt primii lucrători care pun într-un cadru organizat problema efectului zguduitor produs de AI. Departe de a fi niște ludiți, vor să aibă un cuvânt de spus despre cum vor fi folosite tehnologiile pe bază de machine learning. Cu toții ar trebuie să le urmăm exemplul.
Am trecut deja în revistă cauzele grevei membrilor Writers Guild of America, uniunea de creație care reprezintă interesele scenariștilor americani. Am remarcat de asemenea cum streamingul, deși apare ca doar o nouă tehnologie, maschează de fapt reorganizarea muncii scriitorilor și precarizarea acestora. Dar, cu toate că difuzarea digitală reprezintă cea mai vizibilă miză a antagonismului dintre lucrători și studiouri, nu-i nici pe departe singura.
Unul dintre punctele aduse la masa de negocieri a fost clarificarea felului în care ar putea fi folosite tehnologii generative pe bază de machine learning, cum ar fi modelele de limbaj, popularizate recent prin aplicația ChatGPT. Deși inițial subiectul a fost mai degrabă aruncat pe agendă pentru a o face cât mai comprehensivă, rezistența studiourilor de a recunoaște că scenariul este doar produsul unei minți umane a ridicat semne de întrebare scenariștilor.
Scenarii scrise de algoritmi
Deși în ultimele luni nu puteau fi evitate discuțiile despre potențialul în creștere exponențială a inteligenței artificiale, tehnologia nu a fost încă folosită pentru a sparge greva. Pur și simplu cele mai multe filme și seriale ale căror scenarii nu sunt într-un stadiu suficient de avansat de dezvoltare își amână începerea producției. Din cele ale căror filmări au început deja unele, ca Lord Of The Rings: Rings Of Power, continuă, altele, ca Billions, au fost oprite prin acțiuni de pichetare din partea scenariștilor. ChatGPT nu este la momentul de față nici pe departe suficient de matur pentru a înlocui scriitorii umani. Nici distribuția digitală nu era deloc matură în 2007 când a fost declanșată anterior o mare grevă de către WGA.
Prin asta nu vreau să sugerez că în cursul următorului deceniu scenariile de film vor ajunge să fie scrise de roboți. Curba pretins exponențială după care se dezvoltă tehnologia este mai degrabă logaritmică. În 2016 regizorul Oscar Sharp a folosit o rețea neurală dezvoltată de cercetătorul Ross Goodwin pentru a realiza scenariul filmului de scurt metraj Sunspring. Filmul nu este bun, iar principalul lucru pe care a reușit să-l facă a fost să anticipeze glumele cu „am forțat un bot să se uite la 1000 de ore din X serial, iar asta a produs”. Scenariile pretins generate de roboți fiind, evident, scrise de glumeți internautici. La finalul anului trecut atelierul Mismatch Media a lansat pe Twitch serialul Nothing, Forever, o parodie a serialului de comedie Seinfeld, realizată în totalitate cu tehnologii generative și procedurale. Deși aproape nimeni nu ar pretinde că experimentul propune forma de viitor a televiziunii, streamul a fost prezentat ca demonstrând capacitățile impresionante ale lui GPT-3. Totuși, puțină lume a remarcat asemănarea nu doar conceptuală, ci și calitativă, cu F.R.I.E.N.D.S. al lui Paolo Pedercini. F.R.I.E.N.D.S. (sau Friendly Relational Interpassive Engine For Neural Network Driven Sitcoms) ar fi vrut să fie un joc multiplayer în care jucătorii ar trebui să se pună de acord dacă situațiile generate de AI sunt glume sau nu. Nu doar că opera lui Pedercini o precede pe cea de la Mismatch Media cu doi ani, dar a fost realizată cu GPT-2, predecesorul actualelor modele GPT.
Aceste limitări evidente nu împiedică regizorii și producătorii să speculeze asupra potențialului tehnologiilor. Joe Russo, unul dintre regizorii ultimelor două filme Avengers, pretinde că în doi ani inteligența artificială va permite spectatorilor să-și creeze propriile filme și seriale, la comandă. Pretenția este exagerată, dar oglindește un exemplu oferit de Greg Brockman, co-fondatorul OpenAI, când încearcă să găsească o utilitate modelelor și instrumentelor dezvoltate de compania sa.
Nu vom vedeam prea curând, în niciun caz în doi ani, această aplicare totalizatoare a tehnologiilor generative, dar modelele de machine learning și sintetizatoarele sunt deja înfiripate în procesul de producție. Ce vom vedea, în schimb, va fi fenomenul de deskilling și cel de ascundere a muncii umane sub masca unei inteligențe artificiale.
În 2018, Cary Fukunaga a dezvăluit într-un interviu cu revista GQ ceva ce cam toți spectatorii serialelor de pe Netflix ar bănui, anume că sunt realizate de algoritmi. Mai exact, vastele cantități de date despre tiparele de comportament acumulate de companie sunt trecute prin modele statistice complexe care analizează apoi producțiile în curs pentru a maximiza alipirea abonaților de ecranul televizorului. E departe de a fi vorba de un scenariu scris de roboți, dar demonstrează faptul că studiourile nu pregetă în a găsi moduri de a folosi tehnologii pentru a automatiza chiar și profesiile creative. Integrarea unor astfel de sisteme în asistenți digitali taie și mai mult din nevoia unor poziții intermediare în echipe de creație, precum și elimină din oportunitățile de dezvoltare profesională a celor ce tocmai intră într-o industrie. Artista comercială Karla Ortiz a ajuns să creeze concept art pentru cele mai mari studiouri de film și jocuri video, așa că nu-și vede poziția amenințată, dar consideră că instrumente ca Midjourney și DALL-E vor lăsa din ce în ce mai puține portițe de intrare tinerilor artiști. Copilot este un asistent digital dezvoltat de OpenAI și GitHub care accelerează scrierea de cod, fiind foarte util mai ales acolo unde este vorba despre instrucțiuni repetitive, boillerplate, de care adeseori se ocupă programatorii juniori cât timp își fac mâna sau programatorii nou introduși pe un proiect, cât timp se familiarizează cu arhitectura sa. Astfel de instrumente au potențialul să facă procesul muncii mult mai plăcut și eficient, dar doar dacă sunt dezvoltate conform nevoilor lucrătorilor și folosite într-un cadru cerut de ei. Scenariștii nord-americani au dat dovadă de atitudine prevăzătoare cerând reglementarea inteligenței artificiale pentru a fi o unealtă în sprijinul scriitorului, nu ceva care să-l înlocuiască sau să-i devalorizeze munca.
Muncitori umani cu fețe de roboți
Dar devalorizarea muncii umane prin AI apare chiar și atunci când inteligența pusă la muncă este de fapt cât se poate de umană. În 2018, cercetătorul pe economia politică a noilor tehnologii, Jathan Sadowski, a omologat termenul de Potemkin AI pentru a se referi la sisteme care pretind că au la bază algoritmi foarte inteligenți sau chiar modele de machine learning, bazându-se în schimb pe activitate umană foarte prost plătită. Exemplul paradigmatic este cel al „turcului mecanic”, o mașinărie creată la finalul secolului al XVIII-lea, care ar fi putut bate la șah cele mai luminate minți ale vremii. În mod clar, nu se putea realiza un calculator mecanic șahist doar dintr-o mână de angrenaje, ci în interiorul mașinăriei stătea ascuns un șahist uman care controla otomanul robotic. Principiul este reinventat de companii care promit mașini ce se conduc singure (cum a fost cazul unui program pilotat în Sacramento de startup-up Phantom Auto), dar de fapt sunt teleghidate sau de chatbots (precum asistentul virtual, M, închis de Facebook în 2018) care de fapt erau doar interfețe de chat cu personal uman.
S-a ajuns la astfel de situații în timpul unei mici „ierni a inteligenței artificiale”, când au fost atinse limitele tehnologice. Acea iarnă a fost dezghețată de dezvoltarea unui nou model de reața neurală, transformator, descrisă în Attention is All You Need, un scurt articol științific din 2017, de dezvoltarea unor noi procesoare grafice specializate pe operații cu tensori, esențiale pentru antrenarea rețelelor neurale, precum și pe abandonarea discreției în colectarea datelor folosite pentru antrenarea acestor rețele și utilizarea de materiale sub copyright. Rămâne de văzut dacă acest dezgheț este temporar sau chiar va aduce o primăvară, însă principalul lucru la care au fost folosite în practică progresele ultimilor ani a fost producerea unor „turci mecanici” mai sofisticați.
Studioul de creație specializat pe efecte speciale Corridor Digital a lansat pe 23 februarie un scurt metraj de animație, Rock, Paper, Scissors, pentru a promova un curs în cadrul căruia participanții vor deprinde o nouă tehnică revoluționară care va permite oricui să realizeze desene animate incredibile folosind inteligență artificială. Felul în care a fost receptat clipul de presă, industrie, profesioniști din industria animației, precum și de publicul larg, s-a concentrat pe utilizarea noilor tehnologii, reacțiile alternând între ridiculizarea calității îndoielnice a animației și amenințări triumfaliste cum că s-a sfârșit cu desenatorii. Dar urmărind realizarea proiectului devine clar că AI-ul aduce de fapt un foarte mic aport videoului, anume un dubios efect de rotoscopie. Scenele au fost filmate pe platou în fața unui ecran verde cu actorii costumați precum personajele întruchipate. Decorurile sunt modele 3D convenționale, scenariul, montajul, efectele speciale, toate au fost realizate de oameni. Toată investiția în spațiu, tehnică, garderobă și recuzită, efortul în sine de a filma scenele, precum și toată munca de post-producție ajung să se piardă în discuția despre utilizarea inteligenței artificiale căreia i se atribuie o contribuție supradimensionată pentru realizarea produsului.
O discuție asemănătoare a fost stârnită de videouri de pe canalul Curious Refuge și AI Show care au folosit Midjourney pentru a-și imagina cum ar arăta filme ca Harry Potter, Lord of the Rings sau Star Wars, dacă ar fi regizate de Wes Anderson. Ca mai devreme, reacția a fost de a discuta calitatea creațiilor și de a critica incapacitatea inteligenței artificiale de a aprecia cu adevărat stilul lui Wes Anderson, ca și cum creatorii videourilor ar fi scris într-o casetă de text „make trailer for wes anderson star wars”, aplicația generând direct clipurile la care ne-am uitat. Nu-i vorba de așa ceva. Ceea ce au făcut instrumentele generative a fost să scoată niște cadre. Creatorii clipurilor au identificat tiparele asociate cu regizorul parodiat, au scris scenariile, au descris cadrele, au selectat cele mai potrivite imagini, le-au prelucrat cu aplicații ca Swapface și Pixamotion pentru a le anima și apoi le-au montat pentru a produce un trailer, adică s-au ocupat tocmai de acele elemente care fac pastișele să fie cât de cât convingătoare. Curios Refuge încurajează această invizibilizare a muncii omenești din spatele videourilor respective pentru că, asemenea celor de la Corridor Digital, are un curs digital de vândut, curs atractiv poate pentru oameni care chiar speră să scrie un scurt text într-o casetă și să se trezească cu un întreg film.
Studioul LucasFilm a ajuns infam pentru momentele de necromanție digitală pe care le injectează în filmele sale. Nenumărați fani au jubilat la apariția unui Luke Skywalker tânăr în serialele The Mandalorian și The Book of Boba Fett. Procedeul a fost folosit în mod asemănător pentru a reprezenta în Rogue One, pe Prințesa Leia și Marele Moff Tarkin așa cum au fost portretizați în 1977 de Carrie Fisher, respectiv de Peter Cushing. Cushing fiind mort încă din 1994, iar Fisher încetând din viață la scurt timp după premiera filmului din 2016, de aici și originea termenului de necromanție. Faptul că pentru a filma scenele respective au fost folosite dubluri umane nu este un secret, dar nici nu e adeseori scos în evidență. Din când în când pasionații de film se întreabă de ce este aplicat procedeul costisitor pentru a produce un efect din categoria uncanny valley, când Max Loyd-Jones, Graham Hamilton, Guy Henry și Ingvild Deila sunt cât se poate de credibili ca sosii tinere a actorilor de la care moștenesc rolurile. Nu cred că e deplasat ca această mișcare să fie o formă de power move din partea studiourilor, încercând să demonstreze actorilor că pot fi înlocuiți. O confirmare a acestui antagonism între studiouri și actorii de la Hollywood a venit tot de la Joe Russo când a afirmat că nu mai există actori vedetă, cu puterea de a aduce oamenii la cinema. Ceea ce-i însă clar este că folosirea actorilor virtuali și prezentarea lor ca un miracol al tehnicii moderne invizibilizează eforturile unor actori în carne și oase, de regulă la începutul carierei, dar fără de care personajele consacrate nu ar fi putut prinde viață.
Uniunea de creație care reprezintă actorii, SAG-AFTRA, va începe propriile negocieri pentru reînnoirea contractului colectiv de muncă pe 7 iunie. Este de urmărit în ce măsură vor include printre subiecte și utilizarea acestor noi tehnologii.
Inteligența artificială și industrializarea muncii intelectuale
Un aspect foarte interesant al grevei este că scenariștii de la Hollywood sunt în poziția de a fi primii care pun într-un cadru organizat problema efectului zguduitor produs de automatizarea care vine pe fondul noilor cercetări în machine learning și robotică. În ultimele decenii progresul tehnologic a fost luat ca un dat de necontrolat, iar introducerea de noi tehnologii în procesele comerciale ca ceva ce trebuie acceptat fără discuții sau drept de apel, fără consultarea publicului și a lucrătorilor.
Roboții industriali sunt folosiți pentru a șantaja muncitorii de pe liniile de asamblare, cum a fost cazul în 2017 când primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a îndemnat lucrătorii aflați în grevă să se întoarcă la muncă pentru a nu fi înlocuiți cu roboții deja prezenți în incinta uzinei. În decembrie 2022, McDonald’s a anunțat deschiderea unui restaurant aproape complet automatizat, sub uralele conservatorilor care vedeau noul spațiu ca pe un răspuns dat activiștilor pentru creșterea salariului minim. Făcând abstracție de faptul că salariul minim în Texas, unde s-a deschis noul McDonald’s, nu a crescut de la $7,5 pe oră, gradul de automatizare din acel restaurant este îndoielnică. Muncitorii nu au fost înlocuiți cu roboți, ci doar ușor separați de clienți, spre dezamăgirea libertarienilor. Un bun exemplu de Potemkin AI.
Fiind vorba de o industrie creativă, nu se aplică multe dintre prejudecățile și locurile comune privind impactul tehnologiei asupra caracterului muncii. Această mișcare ar trebui să ne amintească că scopul mecanizării ar fi să punem roboții să muncească pentru noi, nu să ne robotizăm noi înșiși în competiție cu ei.
