Felul nostru de a munci trece prin transformări tot mai mari. De la aplicațiile de ridesharing și livrări, la site-uri precum Fiverr și până la convertirea unor angajați cu contracte de muncă în „antreprenori” PFA ori SRL cu un singur client: fostul angajator.
Unele companii o prezintă drept Revoluția muncii care ne va face viața mai ușoară și mai flexibilă – deci, mai bună. De partea cealaltă, în special angajații afectați în mod direct, nu sunt la fel de încântați de așa-zisele inovații.
Ce este economia de platformă
Există diverse denumiri pentru fenomenul de acum – uberizarea muncii, economia colaborativă, servitizare și așa mai departe. Toate se referă la același lucru în esență: o economie în care, în loc de angajat cu contract de muncă stabil, pe perioadă nedeterminată, de 8 ore pe zi, cu un singur angajator și salariu fix, vei fi de acum contractor independent. Ori, în cel mai bun caz, te vei muta des de la o slujbă pe termen scurt la alta tot cu contract pe perioadă determinată.
Nu mai ai firme de taxi cu șoferi angajați, ci șoferi antreprenori care fac Uber și Bolt în timpul liber. Nu mai ai oameni angajați de restaurante să livreze mâncare, ci livratori independenți pe care-i plătești prin aplicații de curierat. După care mai ai muzicieni, graficieni și oameni cu diverse abilități, liberi de contract, care oferă servicii la cerere pe diverse site-uri. Da, toți termenii folosiți mai sus – independent, antreprenori, liberi – sună foarte frumos. Nu e de mirare, așa au fost etichetate intenționat de companiile din domeniu și așa au și rămas în limbajul colectiv din cauza presei care le-a prezentat mai des într-o lumină favorabilă.
Să aruncăm o privire mai atentă la cum își prezintă companiile respective noul model de muncă.
O lume în care toți suntem antreprenori frumoși și liberi
Fii propriul tău șef! Tu decizi când să lucrezi și cât să lucrezi! Livrează cu noi și câștigi peste 6000 de lei lunar – astea sunt doar o parte din mesajele care te întâmpină când intri pe site-urile de recrutare de livratori. Sună extraordinar, ar însemna să câștigi mai mult decât trei sferturi din salariații din România și să-ți mai faci și programul cum vrei. Aceleași mesaje le întâlnești și pe site-urile care recrutează șoferi pentru aplicații – program flexibil și independență, însă sunt ceva mai reținuți în a spune sume exacte.
Această tendință era prezentată acum ceva ani ca o adevărată revoluție a muncii și a stilului de viață. „Slujbele de la 9 la 17 sunt de domeniul trecutului, viitorul este freelance” ori „Programul de 8 ore te ține pe loc, așa că devino antreprenor, fă-ți programul cum vrei și fii creativ!”. Asta propovăduiau companiile și site-urile de presă când uberizarea începuse să atingă și alte sectoare decât șofatul. Flexibilizarea muncii, spuneau acestea, era indisolubil legată de progresul tehnologic social.
În România nici nu a fost nevoie de prea multă persuasiune: aplicațiile de ridesharing au intrat pe piața taximetriei ca-n brânză. Nici nu era greu, având în vedere cât de disfuncțional era serviciul în orașe precum București. Serviciile și aplicațiile de livrări au explodat pe perioada pandemiei. Alții, din propria voință ori necesitate, schimbă statutul de angajat pe cel de freelancer. Unora le place să spună că ăsta e trendul, progresul și că ne mișcăm în rând cu „lumea bună”. Așadar, e bine, nu? Nu neapărat. Ori, nu pe atât de bine pe cât ar dori unii să le prezinte.
Părea prea frumos să fie adevărat. Tocmai, pentru că nu era adevărat
Începuturile aplicațiilor de taximetrie – ori ridesharing, cum a rămas în vocabularul local – au fost mai mult decât promițătoare, mai ales la noi. Mașinile erau mai noi, șoferii câștigau mai bine decât taximetriștii și, uimitor, era mai ieftin pentru client să comande prin aplicația de ridesharing decât să ia un taxi. Avantaj pe toate părțile! Rezultatele progresului tehnologic, nu? Nu neapărat.
Companiile care au intrat la început pe piață precum Uber, Bolt sau Yango, au mers de fapt în pierdere foarte mulți ani ca să aibă acest avantaj competitiv. Scopul era să muște o halcă mai mare din piață, înainte ca firmele de taxi să-și dea seama ce le-a lovit. Pentru a aduce în sfârșit profitul promis investitorilor timp de 10 ani, compania trebuie acum să taie din costuri și să crească veniturile. Ce n-o să te surprindă este de la cine: șoferii, în principal, clienții, în secundar.
De asta vedem cum prețul curselor a crescut considerabil, în timp ce veniturile șoferilor au scăzut abrupt. Directorii aplicațiilor de ridesharing continuă să spună că în unele orașe șoferii fac în medie și până la 8000 de lei. Ce uită să spună e că acesta este brutul. Iar, din acest brut, scazi partea pe care și-o ia aplicația (aprox. 25%), zeciuiala flotei de care aparții (10%), dacă este cazul, costurile cu combustibilul, impozitul și eventuale reparații. Scade din astea și eventualele taxe și ajungi cel mai des să ai în mână mai puțin de jumătate din brut.
Nici pentru livratori lucrurile nu stau mai bine. Într-un articol despre condițiile de lucru ale livratorilor, autorul câștigase în medie pe oră mai puțin decât echivalentul unei ore de salariu minim. Alții ajung și la un brut mult mai mare, din care scad apoi taxele și costurile cu transportul și rămân în mână doar cu un venit care nu e cu mult mai mare decât salariul unui angajat în retail. Nu că acela ar merita mai puțin, doar că începe să merite tot mai puțin să-ți asumi riscurile și condițiile grele ale curieratului în locul unei slujbe stabile.
Dezavantajele flexibilizării (care de fapt ascunde o Rigidizare)
Programul
Un alt lucru pare care nu-l auzim prea des este cât de mult trebuie să muncească un șofer sau livrator pentru acele sume de mii de lei. Răspunsul este că mult mai mult de 8 ore pe zi și mai mult de 5 zile pe săptămână. Până și ideea flexibilității e un miraj: ca livrator, nu te poți loga și lucra când și cât vrei tu. Trebuie să-ți rezervi un spațiu de câteva ore dinainte. De altfel, timpul pierdut în trafic ori așteptatul la restaurant pentru comandă înseamnă câteva ore de muncă neplătite în fiecare zi.
Nici pentru șoferi nu e mai bine. Din cauză că unii lucrează atât de mult, aplicațiile au trebuit să impună un număr limită de ore pe zi: Uber a impus limita de 12 ore acum câțiva ani. Rivalii americani de la Lyft au fost ceva mai „îngăduitori” și au pus limita la 14 ore. Și chiar și cu aceste programe infernale de lucru, tot nu duc un trai fără griji. Nimeni nu-și face iluzii de îmbogățire.
Cât lucrează până la urmă un șofer de pe aplicații?
Nu avem date pentru România, dar situația din alte țări ne dezvăluie parțial trendul global: peste jumătate din șoferii Uber și Lyft din Los Angeles lucrau full-time conform unui studiu din 2018. În Seattle, doar 33% din șoferii de pe aplicații lucrau full-time, însă tot ei făceau peste 55% din călătorii. Fără aceștia, aplicațiile n-ar mai putea funcționa. Culmea, dacă lumea chiar ar trata șofatul și livratul ca pe un side-hustle cum îl prezintă aplicațiile în reclamele lor, nu ar mai fi viabil pentru clienți. Cei din spatele aplicațiilor știu și ei la fel de bine acest lucru, de aceea și încearcă să te țină cât mai mult la muncă prin oferirea de bonusuri și premii.
Siguranța
E adevărat că poți să-ți plătești voluntar asigurarea de sănătate și contribuția la pensie și să beneficiezi de aceleași servicii ca un angajat, însă cele 21 de zile anuale de concediu de odihnă plătit vor părea un lux, pentru că nu vei mai beneficia de ele. Nu doar atât, dar ce te faci dacă te îmbolnăvești subit și nu mai poți lucra o perioadă? Contractul de muncă vine la pachet cu o plasă de siguranță sub formă de concediu medical în care ești în continuare plătit pentru zilele nemuncite. În lipsa lui însă, rămâi complet neacoperit.
Lipsa reprezentării
Paradoxal, deși flexibilizarea muncii e prezentată constant drept apogeul spiritului antreprenorial și al pieței libere, puterea de negociere e aproape zero. Cel puțin pentru cei care prestează serviciile din partea aplicațiilor, ideea c-ar putea schimba condițiile de muncă și remunerare pare ceva departe de posibil. Nefiind angajați, aceștia sunt lipsiți de dreptul de a forma un sindicat. Legea nu le oferă niciun drept de a fi reprezentați, de a se asocia, negocia împreună ori de a protesta. Despre o grevă în condiții legale nici nu poate fi vorba. Asta e valabil atât în cazul prestatorilor de pe aplicații, cât și pentru cei care lucrează sub formă de PFA ori SRL pentru o singură firmă.
Asta nu înseamnă că nu au existat proteste – livratorii din România au făcut-o în nenumărate rânduri – doar că fără să obțină concesii prea mari, în timp ce unii s-au trezit cu conturile închise drept urmare. Dacă un angajat ar fi concediat ori persecutat din cauza exercitării dreptului legal la protest ori grevă, ar beneficia măcar teoretic de protecția legii. Dar când ești un simplu colaborator, toată puterea e în mâinile firmei.
Nu ești cu adevărat propriul tău șef
Discursul despre libertate și antreprenoriat sună foarte frumos, păcat însă că nu e credibil. Aplicațiile controlează absolut tot ce faci. Ele stabilesc prețul muncii tale care poate varia de la o oră la alta, deseori complet imprevizibil, din cauza algoritmilor setați tot de ele. Tot aplicația îți poate suspenda activitatea și poate singura ta formă de venit fără a-ți da prea mult explicații și fără drept de apel. Sigur, teoretic ai putea alege calea instanței, dar costurile sunt o barieră de netrecut pentru mulți. Nu prea vezi atunci niciun avantaj că ai înlocuit un șef cu un altul: algoritmul și toanele aplicației.
Ce diferență mai e atunci?
Marea promisiune a noii economii colaborative a fost că ne va face pe toți antreprenori și astfel vom trăi mai bine. Pe de o parte, unii oameni au beneficiat de aceste mini-slujbe – side hustle cum s-ar zice – și au făcut un ban în plus în afara timpului petrecut la jobul principal. Dar, cum s-a dovedit cu timpul, ele nu pot funcționa decât dacă o parte consistentă din prestatori lucrează cu normă întreagă.
Te întrebi pe bună dreptate ce mai rămâne atunci din marea inovație a noii economii colaborative? Facem de fapt aceeași muncă, dar muncim mai mult, pe bani mai puțini, fără protecție, fără stabilitate și am pierdut și pârghiile de negociere pe care le aveam. Nici măcar „propriul tău șef” nu poți să spui că ești. Făcând calculul, singura diferență rămâne restrângerea drepturilor și beneficiilor angajaților, redenumiți acum „colaboratori” ori „liber-profesioniști”. Pentru moment, cel puțin, revoluția muncii rămâne doar o spoială digitală presărată cu buzzwords despre antreprenoriat și libertate.
Ce e de făcut?
Răspunsul autorităților în fața noilor platforme a fost diferit în funcție de țară sau chiar localități. Unele state precum Danemarca sau Bulgaria au introdus condiții atât de stricte încât au scos de facto serviciile de ride sharing. În Germania, de exemplu, Uber mai funcționează doar într-un număr limitat de orașe. România a făcut niște pași în direcția reglementării, dar în continuare oferă un grad de protecție foarte scăzut șoferilor.
Pe de altă parte, Spania a adoptat anul trecut o lege pentru a recunoaște curierii drept angajați după o decizie a Curții Supreme. Chiar anul acesta, Comisia Europeană a emis o Directivă prin care o parte dintre cei care activează pe una din platforme vor fi recunoscuți ca angajați. Directiva prevede 5 condiții principale, iar orice platformă care îndeplinește minim două dintre acestea, va trebui să le ofere actualilor colaboratori aceeași protecția precum angajaților.
Lucrurile nu au mers însă la fel peste tot. În statul California, Uber și Lyft au investit peste 220 de milioane de dolari într-un referendum cunoscut sub numele de Proposition 22. Câștigat de aplicații, acesta a anulat efectele unei legi care ducea la recunoașterea șoferilor de pe aplicații drept angajați cu toată protecția și beneficiile care vin la pachet. Sunt doar câteva exemple din trendul precarizării muncii din SUA, luând în considerare că 53% dintre tinerii până-n 34 de ani care lucrează în gig economy declară că aceasta e sursa lor principală de venit.
Așadar, flexibilitatea nu trebuie demonizată – există meserii sau persoane care au nevoie de ea – însă nu trebuie confundată cu precarizarea. A lua o meserie deja existentă și a lua angajaților drepturile la locul de muncă nu e o inovație, oricâtă spoială am pune peste. Cel mult, putem spune că e o inovație în eludarea legii și standardelor de protecție a angajaților.
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este Ce înseamnă progresul? Pentru că, momentan, îl confundăm cu simplul avans tehnologic care aduce profituri doar pentru unii și pierderi pentru restul. Când, de fapt, progresul ar trebui măsurat în cât de mult ne îmbunătățește viața tuturor: condiții de trai mai bune, mai mult timp liber pentru toți și o viață cât mai împlinită – la asta ar trebui să ne gândim când vorbim despre progres.
