Platforma cedrepturiam.ro este un proiect prin care ne propunem două lucruri: să facem ce nu face școala, anume să pregătim tinerii pentru piața muncii și să dăm tinerilor instrumentele și cunoștințele necesare să producă schimbarea pe care doresc să o vadă în jurul lor.
Ieșim din școală și intrăm în câmpul muncii fără să fi avut două discuții foarte importante: în primul rând, fără să știm ce este (dar și ce nu este) normal, legal și acceptabil să se întâmple la un loc de muncă. Aici, soluția e relativ simplă și este scopul principal al proiectului nostru: tinerii trebuie să fie informați despre drepturile pe care le au ca angajați, ce să facă dacă se confruntă cu o situație de abuz și cum se pot uni cu colegii lor în sindicate pentru a-și apăra mai bine drepturile și interesele și pentru a se asigura că au condiții de muncă decente și sunt bine plătiți. Cel mai simplu mod prin care te poți asigura că toți tinerii intră în piața muncii cunoscând aceste lucruri este să incluzi elementele acestea în educația de bază pe care o primim cu toții în anii de învățământ obligatoriu. Asta ne propunem prin proiectul nostru și sperăm să vă avem alături de noi în această luptă.
A doua discuție este ceva mai complexă însă și sperăm ca proiectul nostru să pornească procesul de reflexie la nivelul întregii societăți din România. Pe scurt, mergem să muncim fără să știm foarte clar de ce facem acest lucru.
Cei mai mulți dintre noi mergem să muncim pentru cel mai evident motiv: avem nevoie de bani ca să putem trăi. Alții o fac dintr-o ambiție mai mare, pentru că își doresc o carieră sau își doresc să ajungă antreprenori. Despre ei, puțin mai târziu. Este, desigur, acceptabil să vrem să muncim doar pentru a avea resursele necesare să ne bucurăm de viață. Dar dacă acesta este scopul, sau dacă este acceptabil ca acesta să fie scopul, de ce este acceptabil atunci faptul că salariul minim net anul trecut era de puțin peste 1500 lei, majorat de la 1 ianuarie 2023 la aproape 1900 lei, când să trăiești cât de cât ok ai nevoie de cel puțin dublu?
Teoretic, dedicăm o treime din ziua noastră muncii – programul normal, o normă întreagă, înseamnă 8 ore/zi, 40 de ore pe săptămână, o medie de 176 ore/lună. În realitate, însă, dedicăm mult mai mult timp: ajungem mai devreme la serviciu și plecăm mai târziu de multe ori. Naveta la și de la muncă ne mănâncă între 1 și chiar 4 ore pe zi. Dar sunt lucruri pe care le-am acceptat, cumva, ca parte din normal. Ba am acceptat chiar că e normal pentru foarte mulți să dedice atât de mult timp muncii, iar la final de lună să primească 1900 lei.
De multe ori, când sunt ridicate astfel de probleme, mai ales în România, ni se răspunde că dacă am acorda salarii mai mari, s-ar închide afacerile, n-ar mai fi profitabile. Nu-i mai bine să avem locuri de muncă, chiar dacă plătite sub ce ne-am dori, decât deloc? Nu-i mai bine să ai un salariu mic, decât să nu ai deloc? Este, desigur, o viziune parșivă. În fond, revenim la întrebarea de la care am plecat: pentru ce, sau de ce muncim? Răspunsul, cum ziceam, dacă e să fim onești, este că ne dorim să ne fie mai bine, să ne bucurăm de viață. Nu muncim ca să facă firma profit, sau ca să crească economia națională. Astfel de lucruri sunt secundare scopurilor majorității lucrătorilor. Muncim, în primul rând, pentru că ne dorim ca la sfârșitul zilei, al lunii, al anului, să ne fie mai bine ca ieri sau anul trecut. Asta înseamnă că ar trebui ca, periodic, salariile să crească, pentru toată lumea. Ar însemna că, pe măsură ce ne profesionalizăm, cu cât devenim mai buni la lucrul în care inevitabil ne specializăm, nu doar că ar trebui să fim plătiți mai mult, dar să și muncim mai puțin.
Ar trebui să ne permitem nu doar să visăm, dar să ne așteptăm că norma de lucru să scadă – poate, pentru început, cele 8 ore dedicate muncii chiar să fie 8 ore, nu 10 sau 12 dacă luăm în calcul tot timpul pe care-l pierdem să ajungem la muncă, cât mai stăm peste program șamd. Sau, de ce nu, să ne propunem o săptămână de lucru de 4 zile în loc de cinci.
Vorbim atât de puțin despre muncă și ce înseamnă ea pentru fiecare dintre noi încât pierdem din protecțiilelegale fără să ne dăm seama. Ba chiar renunțăm, fără să realizăm, la beneficii pe care încă le avem – spre exemplu, câți oameni cunoașteți care să-și ia cel puțin 2 săptămâni legate de concediu în fiecare an? Sunt tot mai puțini, deși este obligație legală. Dar cum mulți angajatori zic că „nu se poate”, mult prea mulți angajați acceptă.
Munca înseamnă în primul rând timp investit: orele pe care le dedicăm jobului sunt ore pe care nu le vom primi înapoi. În schimbul lor, tot ce primim este salariul. Acel salariu ar trebui să fie suficient nu doar ca să supraviețuim de la o lună la alta, ci ca să avem o viață tot mai bună. Este fundamental, altfel înseamnă că ne consumăm viața pentru a ne fi tot mai rău. Înseamnă că ne-am sacrificat existența și calitatea vieții pentru profitul altcuiva, sau pentru „creșterea economică”. Câți dintre cei care muncesc pe salariul minim credeți că-și îmbunătățesc viața lună de lună datorită salariului pe care-l primesc? Și câți credeți că abia supraviețuiesc, sau că le este din ce în ce mai rău?
Vom scrie mult despre muncă și despre drepturile pe care le avem la job. Vom vorbi despre nevoia de democrație la locul de muncă – în fond, dacă existența mea se consumă în ceea ce produce această companie, n-ar trebui să am un cuvânt de spus despre cum se împarte venitul? Sau despre direcția pe care o ia compania? De ce sunt banii pe care-i investește un antreprenor mai importanți decât timpul și efortul depus de angajați? Sau, mai bine spus, de ce doar acei bani contează, dar efortul celor din urmă nu?
Vom scrie pentru că ne dorim o societate cu adevărat democratică, echitabilă și dreaptă cu toți oamenii. Sperăm ca această platformă și proiectul din care face parte să fie un început pentru discuții calitative, și, de ce nu, pentru o mișcare socială prin care să construim societatea pe care ne-o dorim.
