„Ce faci după facultate?” – O întrebare destul de grea pentru majoritatea studenților. Este foarte greu să ai parte de o carieră stabilă și din care să ai un trai decent în ziua de astăzi, cu facultate sau fără.
Respectarea identității de gen la locul de muncă– Dreptul la incluziune și diversitate.
Personal, nu știu. Nici nu vreau să îndrăznesc a răspunde la această întrebare. Ca persoană trans, după ce că este deja destul de dificil să mă gândesc la ce voi face după facultate, la oportunitățile mele de carieră, la un salariu și un trai decent, la o locuință bună și care să nu mă lase murind de foame, mai trebuie să îmi pun și întrebările: „Cum ar fi să nu fiu angajat din cauza identității mele?”, „Cum ar fi să găsesc un loc de muncă, dar totuși, să fiu discriminat, batjocorit sau luat în derâdere din cauza identității mele?”, „Oare o să trebuiască să suport discriminarea pentru a avea un loc de muncă?”, „Dacă îmi va fi greu să găsesc o locuință din cauza identității mele?” etc. Câteodată, aceste întrebări fără răspuns mă țin treaz noaptea. Nu sunt întrebări care nu își au rostul, având în vedere că există foarte multe povești cu proastele experiențele ale persoanelor trans la locul de muncă.
Experiențele persoanelor LGBTQ+ la locul de muncă.
Avem următoarele date: „Cercetările Human Rights Campaign arată că 46% dintre lucrătorii LGBTQ+ rămân ascunși la locul de muncă.” și „În 11 state membre ale UE (Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Slovenia), discriminarea persoanelor transgen nu este considerată nici discriminare sexuală, nici discriminare pe motive legate de orientarea sexuală. Este incert dacă persoanele transgen sunt protejate în vreun fel împotriva discriminării.”
Luând în calcul aceste lucruri, asta înseamnă că nu sunt protejat la locul de muncă dacă sunt discriminat sau hărțuit. Ce aș putea să fac în această situație? Pot doar să plec. Să plec și să îmi caut alt loc de muncă pe care îl voi găsi cu greu în România, să plec și să sper că la următorul job va fi mai bine, să plec și să nu îmi permit să plătesc chiria și mâncarea până când îmi găsesc alt job, fără să mă pot întoarce acasă, la o familie transfobă.
Cu toate acestea, într-adevăr, recent, s-a modificat un articol în codul penal, care ar trebui să mă facă să mă simt mai în siguranță acum:
„Articolul 369. Incitarea la violență, ură sau discriminare.
Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.” (Portal Legislativ, 2023)
Este un lucru bun, dar cât de mult va fi respectat acest cod în România? Nu știm și nu am încredere că acesta va fi respectat. De asemenea, sunt sigur că vor exista persoane și angajatori care nu îl vol lua în considerare.
În lunile mai-august 2024, am încercat să îmi caut un loc de muncă. Am fost angajat de două ori atunci, cu greu, după foarte multe aplicări. Totuși, a trebuit să renunț rapid la aceste joburi. La primul după doar trei zile și la al doilea după o lună. Motivul fiind acela că identitatea mea nu era respectată și nu am fost luat în serios.
„În Codul Muncii se regăsește principiul egalității de tratament față de toți salariații și se interzice orice discriminare directă sau indirectă faţă de salariat.” – Sigur, nu am fost exclus sau batjocorit pe față, însă am avut parte de glume proaste și subtile, de nerespectarea pronumelor și a numelui cu care m-am prezentat. Toate aceste lucruri mă făceau să mă simt inconfortabil în acel spațiu. Îmi provocau anxietate și îmi afectau și performanța la muncă, așadar, am făcute multe greșeli din cauza acestor stări și am fost certat pe seama lor. Ajungeam acasă cu lacrimi în ochi, gândindu-mă dacă măcar mai are rost să mă mai gândesc la o carieră de viitor, dacă mai are rost să îmi continui educația. Toți prietenii mi-au spus să plec. Asta am și făcut, dar pe viitor cum rămâne? Când o să trebuiască să mă întrețin singur, o să mai pot să plec așa de ușor de la un job?
Unul dintre prietenii mei trans a încercat să mă reasigure, spunându-mi că a reușit să își găsească un job inclusiv și susținător în legătură cu identitatea lui, pe o lungă durată de timp. Încă îmi este frică, dar tot ce putem face este să nu ne dăm bătuți, să promovăm și să luptăm în continuare pentru drepturile omului. Persoanele trans există, au existat mereu, iar acestea trebuie respectate la locul de muncă, la fel ca toată lumea. Toată lumea trebuie să se simtă confortabilă și respectată la locul de muncă.
În concluzie, persoanele trans riscă foarte multe lucruri atunci când își caută un loc de muncă, și cel mai mult siguranța. Amintindu-ne retorica de genul „Tinerii nu vor să muncească„: este deja foarte greu să-ți găsești un loc de muncă bun, iar pentru persoanele trans asta reprezintă o dublă povară. Ca tinerii să muncească, acestora le trebuie un mediu de lucru respectuos, unde le sunt respectate toate drepturile, unde nu există discriminare sau ură.
Însă, acesta este unul dintre multele drepturi nerespectate la locul de muncă. Nu este adevărat că tinerii nu mai vor să muncească, ci că ne dorim să ne fie respectate drepturile, într-o societate în care este deja dificil să găsești un job și să ai un trai bun, în care plătim cu demnitatea și sănătatea noastră fizică și mintală.
Acest articol este realizat în cadrul proiectului Munca în imaginarul socio-cultural – deconstrucții discursive, proiect cultural co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.