Cu două săptămâni în urmă, am transmis candidaților și candidatelor la alegerile prezidențiale (Crin Antonescu, Nicușor Dan, Elena Lasconi, Victor Ponta) o serie de întrebări despre muncă, sindicate și educația tinerilor. Nu am primit, până în acest moment, niciun răspuns.
Publicăm astăzi analiza noastră privind tăcerea candidaților pe acest subiect, de ce credem că tema muncii ar trebui să fie în centrul campaniilor electorale și ce întrebări le-am adresat celor care își doresc să ocupe cea mai înaltă funcție în stat.
Mai vorbește cineva despre muncă în politică?
Ne aflăm într-o nouă rundă de campanie electorală, când, ideal, ar trebui să discutăm toate marile teme ale societății. Am vrut, în acest context, să înțelegem care este viziunea candidaților și candidatelor la prezidențiale asupra muncii și a drepturilor angajaților.
Acum câteva săptămâni le-am transmis 12 întrebări, însă nu am primit niciun răspuns.
Dacă nouă nu ne-au răspuns, ne-am gândit că poate candidații au abordat subiectul în alt moment al campaniei. Am urmărit cu atenție dezbaterile din această perioadă și am căutat în declarațiile din 2025 ale candidaților vreo referire la salariați, muncitori, sindicate sau drepturile angajaților. Nu am găsit nimic.
E drept, nici presa sau mediul academic cu care au interacționat cu această campanie prezidențială nu au ridicat subiectul până acum.
Juriștii, politologii și alți experți ar putea spune că președintele nu are atribuții directe în domeniul muncii. Dacă ne-am juca un board game anost, poate ar avea dreptate. În realitate, alegerile prezidențiale sunt cele care atrag mereu atenția oamenilor, iar președinții anteriori s-au implicat în multe teme importante (educația, anticorupția etc.), chiar și fără o responsabilitate formală explicită.
Ce așteptări avem de la un președinte preocupat de muncă?
Să sperăm că va exista o candidată sau un candidat care să facă din tema muncii subiectul central al campaniei e, probabil, prea mult pentru politica românească de azi. Niciunul dintre candidații actuali nu vine din clasa muncitoare, iar experiențele lor ca angajați sunt limitate.
Discursul politic al acestora trădează o apartenență clară la clasa antreprenorială sau patronală: antreprenorii sunt lăudați constant ca eroi ai economiei, în timp ce angajații par o piedică sau un risc atunci când „nu dau totul pentru companie”.
Chiar și într-un astfel de peisaj gri, există totuși nuanțe. Pentru a le înțelege, ar fi util să avem răspunsuri la întrebările noastre. În fond, președintele are mai multă influență decât se admite adesea: poate seta agenda discuțiilor cu partidele parlamentare în momentul formării guvernului și poate insista asupra unor priorități – cum ar fi legislația muncii. De asemenea, are posibilitatea de a retrimite în Parlament legi înainte de promulgare, atrăgând astfel atenția asupra consecințelor lor asupra angajaților. Prin declarații publice, președintele poate orienta atenția mass-mediei și a societății spre probleme reale, chiar dacă nu are atribuții executive directe. Toate aceste mecanisme pot influența profund direcția politică și deciziile luate la nivel guvernamental sau legislativ.
„Nu facem politică la muncă” – dar patronii o fac
Ne-am obișnuit cu ideea că e rău să vorbim despre politică la locul de muncă: nu facem politică la muncă, fiecare cu alegerile lui, iar angajatorul te ceartă sau te sancționează dacă te aude sau află că „faci politică”. Efectul acestei tăceri impuse este că ajungi să nu mai vorbești deloc despre muncă în politică. Dacă nu faci politică cu colegii de la muncă, la cât timp stai acolo, șansele de a avea cu cine să discuți despre problemele de la locul de muncă scad dramatic.
Regulile acestea nu se aplică, însă, angajatorilor. Patronii și reprezentanții patronatelor sunt prezenți pe listele de candidați, sunt consilieri onorifici ai miniștrilor, sunt parlamentari și șefi de filiale prin toate partidele. Ies la proteste civice sau politice și își îndeamnă (sau chiar uneori scot în stradă) angajații să protesteze conform nevoilor patronilor, chiar și atunci când aceste acțiuni sunt în contradicție cu interesele angajaților. În aceste cazuri este o „datorie civică” și ceva de admirat.
Apelul nostru
Asta e realitatea cu care ne confruntăm. Și tocmai de aceea nu ne-a mirat că niciunul dintre candidați nu a răspuns la întrebările noastre.
Dar vom continua să cerem reprezentare justă la muncă și în democrație. Dacă susțineți această cauză, vă încurajăm să le cereți candidaților prezidențiali să răspundă întrebărilor „Ce drepturi am” despre muncă și drepturile angajaților.
—
Ce le-am scris candidatelor și candidaților
Munca reprezintă mai mult de o treime din timpul nostru zilnic și ar trebui să fie o cale prin care să ne asigurăm un trai mai bun. Cu toate acestea, se discută mult prea puțin despre democrația la locul de muncă, despre drepturi și obligații, precum și despre relația de putere și negociere dintre angajatori și angajați. Considerăm că acest deficit în discursul public favorizează abuzurile la locul de muncă, agravează probleme sociale deja existente și contribuie la formarea unor înțelegeri dăunătoare ale relațiilor de muncă.
Președintele are un rol de mediator în societate. Acesta poate aduce teme importante pe agenda publică și se poate asigura că prim-ministrul, guvernul și legislativul prioritizează îmbunătățirea condițiilor de trai pentru toți cetățenii, inclusiv prin crearea unui cadru just de negociere între angajați și angajatori.
Colectivul de activiste și activiști „Ce drepturi am” a transmis o serie de întrebări candidaților și candidatelor la alegerile prezidențiale pentru a înțelege viziunea și valorile pe care aceștia le susțin și doresc să le promoveze în calitate de președinte al României.
Vă rugăm să ne transmiteți răspunsurile dumneavoastră în format scris sau video, până la 15 aprilie 2025, urmând să le publicăm pe platforma cedrepturiam.ro și pe canalele noastre de social media.
Întrebările noastre
1. Care este poziția dumneavoastră cu privire la sindicate și negocierea colectivă?
2. Considerați că românii ar trebui să se înscrie în sindicate în număr mai mare?
3. Ați fost vreodată membru de sindicat? Care a fost rolul și implicarea dumneavoastră?
4. Ați fost vreodată reprezentant(ă) a/al vreunei organizații patronale? Care a fost rolul și implicarea dumneavoastră?
5. Ați fost implicat(ă) vreodată într-un conflict la locul de muncă? Ce calitate ați avut – angajat(ă) sau angajator/angajatoare? Care a fost problema și cum s-a soluționat?
6. Care considerați că ar trebui să fie salariul minim? Ce ar trebui să asigure unui salariat și ce ar trebui să își poată permite dintr-un astfel de venit?
7. Credeți că România ar putea adopta un program de lucru de patru zile pe săptămână sau o reducere a timpului de lucru de la 40 la 32 de ore?
8. Care ar trebui să fie principalele priorități ale guvernului pe care l-ați investi în ceea ce privește legislația muncii?
9. În programa școlară, tinerii învață despre antreprenoriat, dar nu li se prezintă drepturile pe care le au ca angajați și obligațiile angajatorilor față de ei. Considerați că ar trebui introdusă în școli o educație privind drepturile la locul de muncă?
10. Cum considerați că se manifestă inegalitățile de gen la locul de muncă? Este aceasta o problemă relevantă politic?
11. Potrivit Eurostat, în 2023, aproximativ 17% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 29 de ani nu erau încadrați în muncă, nu urmau nicio formă de educație și nu participau la programe de formare — un procent peste media Uniunii Europene. Acești tineri riscă excluziunea socială și economică pe termen lung. Care este viziunea dumneavoastră, în calitate de candidat(ă) la Președinție, privind sprijinirea și integrarea tinerilor NEET în societate? Ce tip de politici sau inițiative ați susține pentru a le oferi oportunități reale de educație, muncă decentă și participare socială?
12. Ce mesaj aveți pentru tinerii din România îngrijorați de nerespectarea drepturilor la locul de muncă și, în general, încălcarea drepturilor personale, civice, politice, economice și sociale?