Vreau să fac o reclamă la vise pentru că sistemul în care trăim ne-a convins că lumea pe care o avem în jurul nostru este cea mai bună variantă posibilă, că e normal ca oamenii să trăiască în sărăcie, că e normal ca oamenii să sufere de foame; că orice încercare de revoltă este imposibilă, că a cere să schimbi sistemul este ceva neplauzibil.
Ne-am obișnuit ca lumea în care trăim să fie distopică. Ne-am obișnuit să n-avem acces la sănătate, să plătim dacă vrem să fim tratați și să avem acces la servicii medicale. Ne-am obișnuit ca o parte din serviciile medicale care ne sunt esențiale să nu fie acoperite de asigurare, să plătim mai mult, să ni se pară firesc dacă cineva are bani mai mulți să aibă și dreptul să beneficieze de servicii medicale mai bune.
Ne-am obișnuit că e ok ca cei care au bani să-și trimită copiii la școli care sunt considerate mai bune, ca finanțarea să se facă în funcție de rezultate. Rezultatele care sunt ale copiilor care vin din familii mai privilegiate. Ne-am obișnuit ca școlile din rural să arate cum arată, iar copiii de acolo să nu aibă un viitor.
Ne-am obișnuit ca orașele să fie aglomerate. Ne-am obișnuit ca oamenii să nu aibă dreptul la locuință, să fie firesc să locuiască în adăposturi improvizate, să locuiască pe stradă.
Ne-am obișnuit să nu ne cerem drepturile la locul de muncă. Ne-am obișnuit cu salariul minim. Ni se pare firesc să muncim în străinătate fără să avem condiții decente, doar pentru a putea trăi în România. Ne-am obișnuit să nu avem suport pentru a ne organiza la locul de muncă, să facem ore suplimentare care nu sunt plătite. Ne-am obișnuit ca nimeni să nu ne ofere niciun fel de sprijin, ca nicio instituție a statului să nu fie de partea noastră! Să fim o rotiță, obligați în fiecare zi să mergem la muncă fără să mai avem timp să respirăm, fără să avem timp să ne gândim la noi, fără să avem timp să ne gândim cum ar putea lumea asta să fie bună, mai blândă pentru toți oamenii.
Ne-am obișnuit că dacă spunem că vrem să trăim în altă lume, să ni se spună că suntem, de fapt, comuniști-staliniști și că vrem dictatură și opresiune.
Ne-am obișnuit să ni să spună că poliția este prietena noastră și că măsurile punitive sunt singura soluție pe care o avem pentru a rezolva problemele sociale. Că fără mai multă justiție și mai multă luptă împotriva penalilor și infractorilor nu vom reuși. Că e ok și mai multă urmărire din partea poliției și e ok transformarea într-o societate care urmărește cetățenii și consideră din start vinovați.
Ne-am obișnuit și ne-a furat viitorul. O societate care a distrus iremediabil sau aproape iremediabil planeta. Ne-am obișnuit să trăim într-o depresie climatică în care știm că nu mai putem să visăm la un viitor, în care știm că copiii noștri nu au un viitor.
Ne-am obișnuit că în orașele în care trăim, mașinile sunt mai importante decât cetățenii, că e OK să stai în trafic.
Și eu vreau să spun că nu e atât de greu și vreau să vă invit să visăm! Dar, da, trebuie să ne organizăm, trebuie să facem întâlniri, planuri, obiective, care poate par plictisitoare. Trebuie să ne organizăm pentru ca mișcările de rezistență pe care să le facem să aibă un impact, pentru ca protestele pe care să le facem să schimbe lucrurile. Pentru că trebuie să putem să visăm.
Trebuie să putem să visăm că oamenii, toți oamenii, au dreptul la o locuință care să fie decentă și să aibă toate utilitățile necesare. Să avem acces la o viață mai bună, la un sistem de educație de care beneficiază toți copiii. Să nu mai avem în România 40% de copii care sunt în risc de sărăcie, care nu au ce să mănânce în unele situații. Să nu mai existe persoane care suferă de foame și să avem acces la resurse alimentare. Să visăm la această lume în care masa și accesul la o dietă corectă e permisă tuturor. Să avem acces la sănătate și să ni se permită tratament medical, consultații și medicină preventivă care să nu mai fie blocată de birocrație și de posibile plăți suplimentare care depășesc uneori salariile și veniturile pe care le avem. Să avem acces la un sistem de sănătate pentru toată lumea, indiferent de statutul pe care îl avem pe piața muncii. Să avem dreptul la concedii și vacanțe. Să nu fie nevoie să justificăm de ce orice persoană ar trebui, măcar o dată pe an, pe semestru să poată să se uite la mare.
Cred că trebuie să visăm și să ne organizăm!
