Daniel David, actualul ministru al educației, a declarat în fața studenților protestatari din Timișoara că cei afectați de tăierea burselor “ar putea să-și găsească un job part-time”.
Ministrul susține că face această recomandare gândindu-se la modelul american și la universitățile din vest. Daniel David face această declarație recunoscând că a fost susținut integral de părinți în timpul facultății.
Într-un oraș mare din România joburile part-time sunt oferite în mare parte de domeniile precum retail, horeca și alte instanțe în care salariul minim este norma. Aceste locuri limitate sunt căutate, printre altele, de elevi, studenți, persoane care au nevoie de un venit suplimentar etc. Tot în aceste domenii abuzurile sunt deseori normalizate: angajații sunt deseori tineri și nu își cunosc drepturile sau nu au energia să și le impună, așa că acceptă umiliri și nereguli din nevoia de bani.
Și cum rămâne cu “mediul american”?
În România aproximativ jumătate dintre studenți deja lucrează pe timpul facultății într-un mod sau altul, conform unui studiu Eurostudent 8.
În același timp, mulți sacrifică notele mari pentru beneficiile unui salariu minim, intrând într-o rutină epuizantă în care aleargă între job, facultate, gătitul mâncării acasă sau mâncând “când apucă”, de multe ori mese nesănătoase. România are al doilea cel mai mare timp petrecut la facultate de către studenții din Europa. Chiar și la facultățile cunoscute ca fiind “mai ușoare”, orare cu ferestre de câte 2 ore și pretenții de prezență ridicată la cursuri și seminarii tot pot impune probleme incompatibile cu un job part-time.
Ce abuzuri ajungem să acceptăm?
Nevoia de bani și extenuarea unui student îl poate face să ignore mai multe nereguli la locul său de muncă.
“Începi de azi, poți semna contractul mai târziu. Contabila se mișcă greu, o să dureze ceva până… și după până…”.
Un contract “activ” pe care angajatul nu a avut dreptul să îl semneze sau citească nu îi asigură niciun privilegiu. Pot exista clauze ascunse, potențial abuzive, sau o prevedere că angajatul va rămâne la job cel puțin un an. Pus în fața faptului împlinit, dacă nu semnează contractul nu va primi banii pentru care a muncit.
Situația în care contractul a fost semnat dar nu a ajuns înapoi la angajat.
Angajatul nu își va putea apăra în totalitate drepturile prevăzute în contract, în cazul în care acestea sunt încălcate.
Programul de 4 ore care, în lipsa unui sistem de pontaj, ajunge la 4 ore jumate, 5 ore, 6 ore….
Alte exemple
1. De foarte multe ori joburile în domeniul retail sar complet partea peste medicina muncii. “Cică este o doamnă care vine de două ori pe an pentru medicina muncii. Eu n-am mai prins-o. Aveam în depozit niște schele înalte care tremurau când le atingeam”.
2. Lucrând pentru jumătate de an într-un restaurant, am trăit o versiune mai “light” a abuzurilor din domeniul horeca: Un singur ospătar ocupându-se de tot restaurantul, programul se termina la și 30, dar nu aveam voie să facem închiderea până nu plecau toți oamenii din magazin, overtime fiindcă nu am avut timp fizic să îmi termini treaba de la schimbul de tură etc.
3. Unii angajatori cer prezentarea la program la “fără și ceva”, ca angajatul să se poată schimba în uniformă pe timpul propriu, nu pe timpul companiei, deoarece… nu așa se face. La acest lucru se adaugă deschiderea și închiderea de zi, “fără 20” cu “și 20” fac împreună 40 de minute peste cele 8 ore din program, în condiția în care pauza de masă are alocată doar 30 de minute.
Ce facem cu aceste exemple?
În primul rând, facem tot posibilul să nu le repetăm. Oamenii nu știu de multe ori că unele nereguli de la locul de muncă nu ar trebui să fie “ceva normal” sau că ar putea să aibă curajul să pună piciorul în prag. Dacă acest articol este citit de oricine care caută își ia un prim job în domeniu, i-aș sfătui pe cât posibil să vorbească în momentul în care întâmpină orice măsură asemănătoare. Iar pentru figurile care ar trebui să reprezinte și să sprijine sistemul educațional din România, i-aș sfătui să nu vorbească în necunoștință de cauză.